Prognoza meteo 19 ianuarie îndică temperaturi apropiate de media peripoadei, ninsori la munte şi condiţii de polei în anumite zone ale ţării. Cu toate acestea, se încălzeşte şi la munte şi vom avea atmosferă schimbătoare, puţină lapoviţă şi conditţi de polei. Vântul mai are unele intensificări; dar la viteze mai mici decât în ultimele zile.
Potrivit ANM, în vestul, nordul şi centrul ţării, înnorările vor persista şi vor cădea precipitaţii, mai ales sub formă de ploaie – ziua şi predominant ninsori noaptea. La munte va ninge. În restul teritoriului, cerul va fi variabil cu înnorări şi precipitaţii slabe, însă pe arii mai restrânse, îndeosebi sub formă de ploaie. Vor fi condiţii de polei. Punctiform, în Banat şi în Transilvania şi local în zona Carpaţilor Occidentali şi Meridionali, cantităţile de apă vor fi mai însemnate (10-15 l/mp, iar izolat la altitudini mari – peste 20 l/mp). Vântul va continua să prezinte intensificări la munte, în special pe creste, cu viteze mai mari în zona Munţilor Apuseni şi nordul Carpaţilor Orientali, unde temporar va viscoli ninsoarea, iar în celelalte regiuni va sufla slab şi moderat.
Regimul termic va fi caracterizat de valori uşor peste mediile multianuale specifice perioadei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 10 grade, iar cele minime între -6 şi 3 grade. Pe spaţii mici, din sudul ţării, este posibil să se formeze ceaţă, la sfârşitul intervalului.